marți, 10 august 2010

Pianistul, compozitorul Dan Mizrahi





S-a născut la 28 februarie 1928, a început să studieze muzica la vârsta de patru ani, a fost primit la Academia de Muzică din Bucureşti ( Conservator) când nu împlinise încă nouă ani, era un copil minune, dar legile rasiale l-au oprit la începutul unei cariere strălucite. În 1941 pleacă în Palestina, aflată sub mandat britanic, studiază la Academia de Muzică din Ierusalim, o absolvă în 1945, când revine în Bucureşti, continuă studiile la Conservator, absolvindu-l în 1948, cu nota maximă. Între anii 1951-1953 este deţinut politic, din cauză că se întâlnise cu familia ambasadorului Statului Israel la Bucureşti, pe care o cunoştea din timpul şederiiîn Palestina. Este eliberat şi la 30 ianuarie 1954 este solist la Ateneu la un concert dirijat de Sergiu Comissiona, căruia i-a purtat o recunoştinţă vie şi l-a omagiat, când acest s-a stins din viaţă, în străinătate, în anul 2005. Tot în 1954 el susţine un concert cu muzică de Gershwin, eveniment inedit pentru România, unde compozitorul nu era decât foarte puţin cunoscut. Avea să conducă un spectacol de balet pe muzică de Gershwin la Opera Naţională, în stagiunea 1968-69. „Rapsodia albastră” a devenit o emblemă a artei interpretative a lui Dan Mizrahi. În 1997-98 va face un turneu în cinci state din SUA, cu conferinţe şi concerte. Dar el a fost şi un slujitor al romanţei şi muzicii „uşoare” ( a compus şi pe texte ale poetei Tania Lovinescu). Dan Mizrahi a fost de nouă ori laureat al concursului „Crizantema de aur”, de asemenea a primit premiul criticiii muzicale „Mihail Jora” (acesta i-a fost maestru, în tinereţe), a fost un compozitor apreciat de public, iar viaţa sa a devenit cunoscută şi datorită unui volum masiv , autobiografic. „Aşa a fost” (Ed. Hasefer). Cu prilejul împlinirii a 80 de ani, în anul 2008 a fost omagiat la Ateneul Român, cu participarea unor personalităţi de prim rang ale vieţii muzicale româneşti, ca şi la Centrul Cultural Comunitar, unde Preşedintele FCER dr. Aurel Vainer l-a felicitat şi i-a urat viaţă lungă. Nu a fost să fie. Ne amintim de participarea sa la Ziua Culturii Iudaice, din 2 septembrie 2007, alături de Lory Wallfisch, Aurel Storin, Roxana Guttman, la sediul TES. Personalitate multilaterală, un om de caracter, ujn talent remarcabil, acesta a fost regretatul nostru conaţional, Dan Mizrahi, fie-i numele pomenit în Cartea Vieţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu